Romania Sociala logo
Menu

Este corect lingvistic și etic să etichetezi o persoană ca ”penală” ?

autor:   30 octombrie 2016  

Cătălin Zamfir

De câteva zile se discută mult despre penal referitor la o persoană: Ionescu e penal; eu nu o să accept nici un penal pentru….

Mărturisesc că termenul de penal mi-a stârnit o reacție confuză. Prima reacție a fost că termenul mi s-a părut clar. Totodată însă am avut impresia că utilizarea lui este ciudată.

Am deschis DEXul și am avut o surpriză. ”Penal ” se referă la un comportament în contradicție cu legea și deci face obiectul unei acțiuni penale. Dar nu am găsit termenul de penal referit la o persoană. Este o omisiune a DEXului?

Faptul m-a pus pe gânduri. Există un context în care utilizarea lui ar fi legitimă ? Sunt două situații.

Un comportament suspectat a fi o încălcare a legii și, în consecință, supus unei investigații penale. Dar persoana în cauză ar putea fi etichetată ca penală ? Ar fi în contradicție cu o valoare fundamentală a moralei: până la decizia formală de încălcare a legii, persoana respectivă se bucură de presupoziția de nevinovăție. Deci până la sentință, ea nu poate fi etichetată ca penală. Comportamentul poate face obiectul investigației penale, dar persoană nu este penală.

Dar după ce o instanță juridică decide că a fost o infracțiune, putem spune că persoana respectivă este penală ? Oricât de ciudat pare, termenul nu poate fi utilizat nici în această situație. Termenul de persoană penală este o etichetare generală și definitivă inacceptabilă. Cine a făcut un act penal e o vină, dar ca persoană, omul  este altceva decât crima, minciuna, hoția. El este un om care trebuie respectat ca om, chiar dacă este trimis în închisoare. Persoana umană este mai presus de un act sau altul chiar dacă a săvârșit o infracțiune sau două sau trei…. Ea nu poate fi etichetată ca delincventă în general, fără referire la un act sau altul. Omul este o valoare în sine dincolo de un act sau altul. În fața fiecărei noi alegeri orice persoană se bucură de presupoziția nevinovăției și moralității.

Utilizarea termenului de persoană penală este în contradicție și cu morala creștină. Presupoziția potențială de nevinovăție este fundamentală în etica creștină. Orice criminal poate beneficia de iertarea divină care îl purifică. Nici moartea nu-i închide profilul moral. Judecata nu vine odată cu moartea, ci doar ”judecata de apoi” îl va eticheta definitiv. Nici Dumnezeu nu poate să-l eticheteze ca penal până la această judecată finală. Poate omul să o facă ?

Îmi vine în minte și un fapt istoric. Etichetarea globală și definitivă a unor largi categorii de persoane făcea parte din ideologia hitleristă. Evreul ca evreu a fost etichetat ca penal, ca neom, i s-a pus o stea pe haină și trimis în lagăre de exterminare. Hitlerismul nu a acordat nici evreilor, nici țiganilor presupoziția de a fi oameni, dincolo de eventualele vinovății particulare. Etichetarea lor prin steaua de pe haină era globală și definitivă. Ce ni se recomandă ? Să punem pe piept o stea cu emblema ”penal”.

Credeam că după trista experiență a fascismului etichetarea negativă globală a devenit în sine un act penal. Persistența ei este semnul unei răutăți morale, dacă nu chiar reminiscența unei mentalități fasciste

Utilizarea termenului de penal cu referire la o persoană, nu întâmplător, nu figurează în DEX. Lingvistic este incorectă, iar moral blamabilă în sine.



Facebook
  • stefan ungurean

    tare mi-ar fi placut sa fi scris eu randurile de mai sus! nu
    pot sa ma retin in a relua ideile scrise de profesorul Zamfir si sa pun cateva intrebari! stim din teoria sociologica a deviantei ca nu exista devianti, ci comportamente deviante! cu alte cuvinte *penalul* nu este altceva decat constructia prin care unii se declara *puri*! cine ar fi acestia, nu cumva procurorii sau/si ziaristii? adica dorinta de a exprima un raport de putere! sa-mi fie permis sa completez ideea profesorului Zamfir: identificarea intre
    comportament si fiinta a reprezentat o strategie de putere in toate regimurile totalitare, iar uneori aceasta strategie a fost folosita in contradictie cu filosofia de baza a sistemului politic, ma gandesc aici la comunism, unde strategia a produs detinutii politici ai anilor 50, prin negarea principiilor marxismului de la care liderii se revendicau! Indraznesc sa spun ca, in esenta, aceasta strategie de putere pe care o vedem reluata azi reprezinta o negare a valorilor crestine ale civilizatiei noastre! In pilda femeii adultere ( Ioan, 8/7) nu sugera Mantuitorul ca cine este fara de pacat sa ridice primul piatra?